La moglie curiosa
Street View (se presente)
Street View è disponibile solo con Google Maps.
Descrizione

La moglie curiosa

Progetto: Atlante del Patrimonio Culturale Immateriale di Sicilia

Scheda inizializzata ai fini della catalogazione iniziale. 

In fase di analisi per una prima stesura che avverrà prossimamente

DA

FIABE NOVELLE E RACCONTI POPOLARI SICILIANI VOL. IV Di Giuseppe Pitrè. In Biblioteca delle tradizioni popolari  Siciliane vol VII.

CCLXXXII  – . La muglieri curiusa

Si raccunta ca ‘na vota cc’era un giuvini maritatu e nun
putennu campari nni lu sò paisi, si nni straníu nni n’âtru
paisi, e si adduà’501 in un Parrinu. Avennu un tempu chi
cci stava, un jornu fra di l’âtri, di fora502 travau ‘na funcia503, e la purtà’ a lu sò patruni, e cci dumannà’ a lu sò
patruni unni l’agghià’504; cci dissi: – «A lu locu505.» –
«Dumani ha’ jiri arreri a lu locu, e ha’ a ijri a scavari
unn’era la funcia, e a scavari nni lu radicuni di la funcia e
zoccu trovi lu porti ccà.» Lu ‘nnumani va a lu locu, e va a
scava nni chiddu puntu e truvà’ du’ vipari, l’ammazzà’ e li
purtà’ a la patruni; chiama a la cammarera e cci li fa sarvari. Gghiustu gghiustu cci avìanu purtatu ‘na pocu di anciddi, cci li metti ‘nsèmmula, e cci dissi a la serva: –
«Duna a manciari a lu garzuni, pigli du’ anciddi, li cchiù
minuti, e cci li frji.» Scanciu506 di l’anciddi cci frij’ li vipari, pirchì cci avìanu parutu anciddi; cci li porta a la tavola, e lu garzuni si li mangià’; comu finì’ di mangiari
sintía parlari la gatta e lu cani, chi eranu nni la casa di lu
patruni, e lu cani dicía: – «A mia m’havi a dari lu pani.»

La gatta dicía: – «A mia mi l’havi a dari vidè507;» ma lu
cani: – «A mia mi l’havi a dari cchiù assà’, ca vaju508 cu la
patruni;» la gatta cci dici: – «No, lu tò misteriu509 è chissu; quantu nn’havi a dari a tia nn’havi a dari a mia, masinnò nun fa gghiustu.» E stu garzuni sintía parlari st’armali,
ca avía pigliatu la virtù mangiannusi li du’ vipari; si nni
scinni nni la stadda stu garzuni pi purtari l’òriu a li muli,
e li muli sintìanu viniri la garzuni; lu capu-rètina510 dicía:
– «A mia mi nn’havi a dari cchiù assà’ di tia òriu, ca iddu
mi va a cavaddu;» n’âtra mula cci dicía: – «Quantu nn’havi a dari a tia, nn’havi a dari a mia, pirchì a mia mi càrrica cchiù assà’;» e stu garzuni sintía tuttu lu discursu, piglia l’òriu e cci lu dividi eguali. – «Vidi ca fici gghiustu
ca nni lu divisi eguali?» (dici lu mulu) e si nni acchiana
susu lu garzuni, e appressu avía la gatta; la gatta cci parlà’ e l’avvirtì’, cci dici: – «Vidi ca tu ha’ ‘ntisu parlari a
nui, vidi ca lu tò patruni ij’ a circari li vìpari, e nun li truvà’, dumannà’ a la serva, e cci dissi cà li detti a mangiari a
tia, e t’havi a spijari ch’hai ‘ntisu cà sapi ca tu ha’ la virtù,
e cci lu dici ch’havi un libru di ‘ncantamentu, tu cci ha’ a
diri ca nun ha’ ‘ntisu nenti, masinnò si tu cci lu dici, tu
mori, e lu tò patruni piglia la virtù, e t’havi a ‘mminazzari,
e tu nun cci lu vulennu diri, ti nni manna.» Piglia lu garzuni, e trasi nni lu sò patruni; comu lu vitti, cci cumencia

a spijari; e lu garzuni dicennu sempri no; si nichía511 lu
patruni, e nni lu manna; comu nni lu mannà’, iddu piglià’
la via pi jirisinni nni lu sò paisi; pi la strata cci ‘mmatti
‘na mannra512, e truvà’ li picurara nichiati, pricchì notti pi
notti cci mancavanu li pecuri; piglia stu garzuni e cci dissi: – «Ora va, quantu mi dati ca nun vi nni fazzu mancari
cchiù?» Lu curatulu cci dissi: – «Quannu nun nni mancanu cchiù, ti dugnu ‘na jumenta cu ‘na mulacciuna513.» La
sira si scurà’ ddà, doppu chi mancià’ si iju a curcari fuora
lu pagliaru; arrivannu a mezzannotti ‘ntisi parlari li lupi,
chi dicìanu a li cani: – «O cumpari Vitu514!» Li cani cci
rispunneru: – «O cumpari Cola.» – «Putemu vinìri pi l’armali?» Li cani cci dissiru: – «Nun cci putiti viniri, ca cc’è
lu patruni curcatu fuora.» Iddu sta vita la fici pi ottu jorna; e pecuri nun ni mancavanu; arrivannu a li novi jorna
fici ammazzari tutti li cani grossi. – «Ora stati cuntenti,
cci dissi lu picciottu a li curatuli, ca armali nun ni mancanu cchiù.» Cci dettiru la jumenta cu la mulacciuna e si
nni iju; la sira li lupi gridaru arreri a li cani: – «O cumpari Vitu, putemmu vinìri?» Cci rispunninu li cagnoli picciuli: – «Nun cci putiti vinìri, ca li vostri amici l’ammazzaru, e si viniti, pruvuli515 e baddi cci nn’è vidè pi vâtri.»
Lu garzuni arrivatu a la sò casa la muglieri vidi chidda
jumenta cu la mulacciuna, cci spijà’ di cu’ era la jumenta;

lu maritu cci dici: – «Nòscia è516.» S’avvicinava, ca cc’era
‘na fera tra un paisi vicinu; cci parsi di gghiustu a lu picciottu di jiri a la festa cu la muglieri; si mettinu a cavaddu
a la jumenta e partinu: pi strata la mulacciuna si ristà’ e
gridava a la matri di aspittàrila, la matri cci rispusi: –
«Camina, ca tu si’ lèggia e i’ portu a du’ a cavaddu517.» Piglia lu maritu comu ‘ntisi stu discursu e si misi a ridiri: la
muglieri, crûsiera518, cci spijà’: – «Pirchì arriditi?» Lu
maritu cci dissi: – «Pri nenti.» La muglieri cci dici: –
«Nanò; mi l’aviti a diri, masinnò a la fera; nun cci vegnu.» Lu maritu cci dissi: – «Arrivannu a lu Santu519 ti lu
dicu,» e lu Santu jera prima di lu paisi. Arrivatu a lu Santu, la muglieri cumencia a dìricci: – «Pirchì arriditi? Mi
l’aviti a diri.» Lu maritu cci dissi: – «Quannu arrivammu
jintra520 ti lu dicu.» Piglia la muglieri e si nni vosi aggirari senza jiri a la fera; e si nni aggìranu; arrivannu jintra
cumencia la muglieri: – «Ora mi l’aviti a diri?» Piglia lu
maritu e cci dici: – «Va chiamami lu Cunfissuri, ca doppu ti lu dicu.» Piglia la muglieri si metti la mantillina tutta affannata e va a chiama a lu Cunfissuri, cci dici chi vinissi a marammanu521 ca s’havi a cunfìssari mè maritu.»
Nustramentri lu maritu era sulu piglia un pugnu di còccia

, e li detti ca avía ‘na pocu di gaddini e un gaddu; a la jittata li còccia li gaddini s’affuddavanu pi manciari, e lu
gaddu c’un puzzuluni li facía scappari a dda vía, ca nun
vulía chi manciavanu: lu garzuni rispusi e cci dici a lu
gaddu: – «Pirchì nun manci, e nè li fa’ manciari?» Rispunni lu gaddu, cci dici: – «No, nun hannu a manciari, i’
sugnu lu gaddu e i’ hê cantari, no comu tia523 ca pi cunfidari lu fattu a tò muglieri ora ha’ a muriri.» Piglia iddu e
si avvirtì’524 e dici a lu gaddu: – «Cchiù giudiziu di mia
havi!» Chi fa? Piglia ‘na cigna, la vagna, e la mitti adordini; comu si arricogli, la muglieri cci dici: – «Lu Cunfssuri stà vinennu, ora mi l’aviti a diri.» Piglia la cigna lu
maritu, e cumencia a dari cignati, e tantu cci nni detti ca
la lassa cchiù morta ca viva; veni lu parrinu, cci dici si
s’avía di cunfissari; piglia lu garzuni cci dici: – «Cu’ cci
l’ha dittu a vossía?» – «Voscia muglieri.» – «Pi idda, cci
dissi, no pi mia.» Piglia lu parrinu e ‘ncugna nni la muglieri, e idda nun cci dava cuntu, e lu parrinu s’adduna ca
la cosa nun era gghiusta, vôta tunnu senza diri nenti e si
nni va. Doppu un pezzu la muglieri rivini’, e lu maritu cci
dici: – «Vidi chi t’avía di diri, la muglieri? Nichìati.» Cci
rispusi idda: – «Nenti cchiù vogliu sapiri.» E accussì finíu la curiusitati dì la muglieri.
Cianciana525
.

 

501 Si adduà’, si mise al servizio mensile o annuale.
502 Di fora, in campagna.
503 ‘Na funcia, un fungo.
504 Dove la trovò. Agghiari, della parlata, per asciari trovare.
505 A lu locu, al podere; e dicesi di una possessione di terre alberate.
506 Scanciu, in cambio, invece.

507 Vidè, accorciativo di videmma, pure.
508 Ca vaju, che sieguo, che vo.
509 Lu tò misteriu, il tuo mestiere, le tue funzioni.
510 Capu-rètina, è la mula che sta prima delle sette mule che compiono una
redina di muli.

511 Si nichia, si mette di mal’umore, imbroncia.
512 Cci ‘mmatti ‘na mannra, gli capita una mandra.
513 Mulacciuna, mula giovane, mulotta.
514 Si ricordi che S. Vito è il protettore de’ cani.
515 Pruvuli, polvere da sparo.

516 Nòscia, nostra.
517 Ed io porto a cavallo due persone.
518 Crûsiera, curiosa.
519 Arrivannu a lu Santu, cioè arrivando alla chiesa dove si venera il Santo
in onore del quale si tiene il mercato.
520 Jintra, in casa.
521 A marammanu, e ammanammanu, a manu a manu, subito.
522 Coccia, residuo del frumento dopo la crivellazione.

523 Tia, te.
524 S’avvirtì’, fece riflessione.
525 Raccontata da Rosario Di Liberto, cavatore nelle zolfaie, e raccolta dal
sig. Gaetano Di Giovanni.

Inserimento scheda: Ignazio Caloggero

Foto: 

Contributi informativi: Ignazio Caloggero

Nota: Il popolamento delle schede della Banca dati Heritage, procede per fasi incrementali: catalogazione, georeferenziazione, inserimento informazioni e immagini. Il bene culturale in oggetto è stato catalogato, georeferenziato ed inserite le prime informazioni. Al fine di arricchirne i contenuti informativi sono graditi ulteriori contributi, se lo desiderate potete contribuire attraverso la nostra area “I Vostri Contributi

Nota esclusione responsabilità

Dai una valutazione (da 1 a 5)
0.000
Invia una comunicazione all'autore della pubblicazione
[contact-form-7 id="18385"]
Share